Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Periplu Culinar în Anatolia: Cultură și Gastronomie

Istanbul – Bursa – Cumalikizik – Susurluk – Akhisar – Izmir – Efes – Sirince – Kusadasi – Laodikeia – Denizli – Pamukale – Dinar – Afyonkarahisar – Yazilikaya – Eskișehir
EUR 1490 00 EUR
pret/persoana
Cele mai delicioase preparate ale bucătăriei turceşti
Circuitul în care vă invităm nu este doar un prilej de a descoperi sau de a redescoperi una dintre cele mai populare destinaţii turistice, Turcia, ci prin felul în care a fost atent conceput este de fapt o invitaţie într-un periplu care vă va dezvălui cele mai importante tradiţii gastronomice ale uneia dintre cele mai bogate şi variate bucătarii ale lumii. Pe parcursul său veţi explora unele dintre cele mai importante obiective turistice din Anatolia, coasta Mării Egee şi vechea Frigie, dar în acelaşi timp vă veţi bucura pe parcursul său şi de întâlnirea cu savoarea tradiţională, caracteristică preparatelor turceşti, specifică fiecărei regiuni vizitate, dar și de niște cazări deosebite, majoritatea de 5*. De asemenea, veţi fi uimiţi de realizările Imperiului Bizantin, veţi admira bogăţia arhitecturii selgiucide în moscheile vechi de sute de ani, veţi descoperi orașul Bursa, locul de unde în urmă cu peste şapte secole a început istoria Imperiului Otoman, ale cărui tradiţii sunt minunat conservate în Cumalikizilik, localitate vestită pentru arhitectura sa tradiţională, iar la final veţi înţelege ce se află în spatele dezvoltării economice fără precedent care a propulsat oraşele din Anatolia, numite pe drept cuvânt tigrii Turciei moderne. Veţi înţelege de asemenea care a fost drumul parcurs de către spiritualitatea locală, de la credinţa în zeii greci şi romani, trecând prin volutele intelectuale bizantine, bucurându-vă de bogăţia extazului mistic sufit şi înţelegând ulterior secularitatea unei ţări în care islamul moderat reuşeşte să găsească un echilibru între tradiţii şi modernitate unic în lume. Un periplu cultural şi gastronomic din care vă veţi întoarce mult mai bogaţi spiritual şi cu o dorinţă de a vă reîntoarce cât mai curând în această ţară care are atât de multe de oferit.

Info insotitor: român

Obiective natura: Muntele Uludag, izvoare termale, Peștera Kaklik, Monument Midas, Valea Frigiei, Parcul de Știință, Arte și Cultură Sazova, Râul Porsuk

Obiective arta: Ulu Cami, Moscheea Yesil, Kozahan, Biblioteca lui Celsus, Amfiteatru, Odeonul, Templul lui Hadrian, Templul lui Domițian, Apeductele, Agore, Casa Maicii Domnului, ruinele Bazilicii Sf. Ioan, „Cele șapte Biserici ale Asiei”, Castelul de Bumbac, Hierapolis, Mormântul elenistic, Esminyatürk, Odunpazari Modern Museum, Muzeul de Arheologie, Muzeul de Sculpturi în Ceară Yilmaz Büyükerşen, Marele Bazar, Palatul Dolmabahçe

Obiective distractii: Iskender Kebab, kestane șekeri, ayran de Susurluk, kofte, tasting street food, kelle şöğüş, midye, şambali , kokoreç, turşu suyu sau boyoz, piața de pește, degustare nazilli pide, Denizli tandir kebap, Sucuk, Kaymak, çiborek, tur gastronomic, Met Halva, leblebi kurabiyesi, plimbare cu gondola pe canalele râului Porsuk, croazieră pe Bosfor

Info tarif:

1490 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 450 EURO



Nr minim de turisti: 20

Observatii tarif: (tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 120 euro/pers.)

Ghizi: ghid local vorbitor de limbă engleză conducător român de grup

Mese: 8 mic dejunuri şi 3 cine



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Istanbul – Bursa
  • Masa:  Cina
  • Cazare:  Hotel Almira Thermal 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Avion Autocar
  • Obiective:  Iskender Kebab Moscheea Yesil Ulu Cami Kozahan
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 06:30 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Tarom). Plecare spre Istanbul cu compania Tarom, zbor RO 1044 (08:35 / 09:50). După formalitățile vamale, ne vom întâlni cu Ozan, ghidul nostru local, alături de care vom pleca spre Bursa, prima capitală a Imperiului Otoman, în prezent un centru la nivel provincial situat în regiunea Marmara, renumit ca regiune producătoare de fructe și pentru verdeața sa luxuriantă. Deoarece vom ajunge în jurul prânzului, ne vom opri pentru a descoperi felul de mâncare specific Bursei, respectiv kebab-ul, la renumitul restaurant Iskender Kebab. Vom continua apoi vizitarea oraşului cu Ulu Cami, cunoscută și sub numele de „Marea Moschee”, comandată de Yildirim Bayezid în urma victoriei de la Nicopole, ca simbol al recunoștinței. Inițial, Bayezid a plănuit să construiască 20 de masjid în oraș, dar mentorul său, Emir Sultan, l-a sfătuit să construiască doar una, într-o manieră grandioasă. Drept urmare, Marea Moschee a devenit cel mai mare exemplu de arhitectură cu mai multe cupole în stil ottoman, considerată unul dintre cele mai sfinte locuri din Islam, clasată pe locul cinci printre alte locuri sfinte, respectiv Mecca, Medina, Ierusalim și Damasc. Vom putea admira de asemenea Moscheea Yesil vestită pentru superbele decoraţii la care s-a folosit celebra faianţă de culoare verde şi albastră adusă din oraşul persan Tabriz. Ne vom opri apoi la un magazin cu specific, pentru a ne bucura de una dintre cele mai apreciate delicatese regionale din Turcia și anume, castanele confiate, cunoscute sub numele de „kestane șekeri”. Aceste dulciuri datează din anii 1300, când Bursa era capitala Imperiului Otoman. În prezent, castanele confiate din Bursa sunt celebre în întreaga țară și exportate în peste 70 de țări din întreaga lume. Vom încheia ziua cu o vizită la Kozahan, o clădire remarcabilă construită în anul 1491 de renumitul arhitect Abdul Ula Bin Pulat Sah, ce are o valoare istorică și culturală semnificativă ca exemplu reprezentativ al moștenirii otomane, unde în prezent funcționează o fabrică de mătăsuri. În trecut, Kozahan a fost o piață plină de viață pentru coconii de mătase, care au fost folosiți pentru a produce țesături de înaltă calitate, purtate de bogații vremii timp de secole. Cină şi cazare la Hotel Almira Thermal 5* (sau similar 5*).


Ziua 2. Bursa – Cumalikizik – Susurluk – Akhisar – Izmir
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Hyatt Regency Izmir Istinye Park 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Susurluk tasting street food
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața ne vom deplasa spre Cumalikizik, un sat tipic otoman aşezat la poalele Muntelui Uludag, care înglobând peste 250 de case tradiţionale otomane şi reuşind să păstreze intactă atmosfera acelor timpuri îşi merită cu prisosinţă înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO. Traseul zilei ne va purta spre Susurluk unde vom avea ocazia de a savura celebrul ayran de Susurluk, care și-a câștigat o mare reputație de-a lungul timpului, ayranul fiind consumat în prezent în multe părți ale Turciei, gustul adevărat fiind atins din totdeauna, doar aici. În continuarea zilei ne vom deplasa către Akhisar, construit pe locul orașului antic Tiatira, un punct important în reţeaua de drumuri romane, deoarece se afla pe drumul care ducea de la Pergam la Laodicea şi de acolo înspre provinciile de răsărit. Aici vom putea mânca cel mai cunoscut produs culinar al orașului, kofte (chiftelele). Cum Akhisar este situat într-o zonă cunoscută pentru producția de ulei de măsline, următoarea oprire va fi la o astfel de fabrică. Vom pleca în continuarea zilei către Izmir, unde vom face un tur de oraş, pe parcursul căruia vom vizita vechiul oraş, bazarul, biserica şi sinagoga. Vom continua cu o sesiune de tasting street food. Este imposibil să fii în Izmir și să nu guști kelle şöğüş (galantine), midye (scoici umplute,) şambali (desert tradițonal din izmir), kokoreç (specialitate din intestine de miel), turşu suyu (zeamă de murături) sau boyoz (o patiserie turcească de origine evreiască sefardă, asociată cu Izmir). Cazare la Hotel Hyatt Regency Izmir Istinye Park 5* (sau similar 5*).


Ziua 3. Izmir – Efes – Sirince – Kusadasi
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Signature Blue Resort 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Biblioteca lui Celsus Amfiteatru Odeonul Templul lui Hadrian Templul lui Domițian Apeductele Agore Casa Maicii Domnului Ruinele Bazilicii Sf. Ioan Piața de pește
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Efes, orașul antic ce datează din sec. al X-lea î.Hr., ale cărui ruine monumentale reflectă secole de istorie, de la Grecia clasică la Imperiul Roman, când era capitala Asiei Minor și principalul centru comercial al Mediteranei, până la răspândirea creștinismului. Vom fi cu adevărat impresionați de măreția orașului antic unde vom admira Biblioteca lui Celsus, una dintre cele mai frumoase structuri ale Efesului, fațada bibliotecii fiind reconstruită cu atenție din piese originale, impresionantul Amfiteatru în aer liber, cu o capacitate de 25.000, considerat a fi cel mai mare din lumea antică, Odeonul, Templul lui Hadrian, Templul lui Domițian, Apeductele și numeroasele Agore. Vom vizita apoi Casa Maicii Domnului care se află într-un frumos parc localizat între Efes și Seljuk, socotită conform tradiției, locul în care Fecioara Maria și-a petrecut ultimii ani ai vieții pământești fiind considerat sfânt atât de creștini cât și de musulmani. Pentru dejun vom poposi în Sirince, sinteza perfectă între un sat tradițional turcesc și un sat tradițional grecesc, un sat drăguț cu o istorie distractivă, priveliști frumoase, ospitalitate și mâncare gustoasă. Vom vizita apoi ruinele Bazilicii Sf. Ioan, construită în sec. al VI-lea, sub Împăratul Iustinian I și soția sa Teodora, deasupra presupusului loc al mormântului Sfântului Apostol Ioan. Plecare spre Kusadasi unde ne vom caza. Pentru cină ne vom deplasa în piața de pește unde se găsesc mai multe restaurante care servesc diferite preparate de pește proaspăt. Cazare la Hotel Signature Blue Resort 5* (sau similar 5*).


Ziua 4. Kusadasi – Laodikeia – Denizli – Pamukale
  • Masa:  Mic dejun si cina
  • Cazare:  Hotel Adempira 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  nazilli pide „Șapte Biserici ale Apocalipsei” Denizli tandir kebap Hierapolis piscină a Cleopatrei
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom vizita un atelier de prelucrare a pielii după care vom pleca spre Denizli. Pe traseu vom avea posibilitatea să degustăm nazilli pide (pita bread). Vom ajunge în orașul antic Laodikeia, situat la 6 km nord de Denizli, fondat într-un punct foarte convenabil din punct de vedere geografic în sudul râului Lykos. Numele orașului este menționat în mare parte ca „Laodikeia pe malul Lykos” în sursele antice. Laodiceea a fost construită de regele Antioh al II-lea în onoarea soției sale Laodice în jurul anului 260 î.Hr., având o vechime de aproape 2.300 de ani. Deși Laodiceea nu a fost un loc de mare importanță la început, a prosperat sub dominația romană și a devenit unul dintre cele mai importante orașe comerciale din Asia Mică. Aceasta a fost, de asemenea, locul uneia dintre cele șapte biserici ale Apocalipsei, cunoscute și sub denumirea de „Șapte Biserici ale Apocalipsei” sau „Cele șapte Biserici ale Asiei”, care au fost cele șapte biserici majore ale creștinismului timpuriu, așa cum sunt descrise în Cartea Apocalipsei. În prezent, Laodiceea este al doilea centru arheologic important din Turcia, după cel din Efes, unde s-au păstrat vestigii dintr-un stadion, trei teatre, un apeduct, sarcofage și mai multe capele și biserici creștine. Masa de prânz o vom lua în zona Denizli unde ne vom bucura de celebrul Denizli tandir kebap (tandoori kebab from Denizli), o specialitate locală, care tradițional se mănâncă fără a folosi tacâmuri. După-amiază vom explora Pamukkale, în traducere Castelul de Bumbac, o minune naturală de un alb pur, un munte incredibil de alb unde s-au format în mod natural bazine cu apă termală, provenită din izvoarele fierbinți din zonă, a căror apă are proprietăți curative fiind bogată în carbonat de calciu, ce conferă culoarea ireal de albă a teraselor, care face acest peisaj unic în lume, fiind unul dintre cele mai fotografiate locuri din Turcia și unul dintre cele mai faimoase repere ale țării, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. În continuarea zilei vom vizita ruinele străvechiului oraș Hierapolis așezate pe vârful muntelui de travertin, precum și ruinele bine conservate ale unui teatru, ale altor monumente grandioase și renumita piscină a Cleopatrei cu izvoare termale, care conform legendelor și datelor istorice arată că în apele binefăcătoare din Pamukkale s-a scăldat regina Egiptului. Cină şi cazare la Hotel Adempira 5* (sau similar 5*).


Ziua 5. Pamukale – Dinar – Afyonkarahisar
  • Masa:  Mic dejun, cina
  • Cazare:  Hotel NG Afyon 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Peștera Kaklik Ulu Camii (Marea Moschee) Sucuk, Kaymak
  • Descriere:  Mic dejun. Ziua va debuta cu vizitarea peșterii Kaklik situată la o distanță de 45 km față de Pamukkale, cunoscută sub denumirea de oraşul subteran din Pamukkale. Aceasta este o minunăţie sculptată în milioane de ani prin influenţa apelor termale care în contact cu travertinul local au creat adevărate bijuterii naturale. Ne vom îndrepta apoi către Dinar pentru a încerca o specialitate locală, un iaurt proaspăt din lapte de capră, cu miere, acoperit cu generozitate cu semințe de mac de opiu (opium popy with honey and yoghurt). În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Afyonkarahisar în traducere Cetatea Neagră a Opiului, care aşa cum îi spune şi numele, a fost şi este unul dintre centrele de producţie ale opiului, regiunea din jurul acestuia generând nu mai puţin de o treime din cantitatea utilizată în lume în scopuri medicale. De asemenea, din această zonă se extrage celebra marmură Docimian (albă cu vene de diferite culori) care a fost folosită în construcţia pavimentelor multor clădiri romane, printre care şi Panteonul din Roma, precum şi pentru sculptarea statuilor dacilor ce împodobesc Arcul lui Constantin. Vom descoperi oraşul dominat de castelul construit în sec. al XIV-lea care păstrează încă intactă atmosfera unor timpuri de mult apuse. Vom admira Ulu Camii (Marea Moschee), o moschee istorică și cea mai importantă dintre moscheile din oraș, un exemplu de arhitectură a moscheii din lemn anatolian din perioada selgiucidă. Ne vom rezerva timp pentru a degusta specialitățile locale Sucuk, cârnați semiuscați și Kaymak, cunoscutul produs lactat delicios de bogat și cremos. Cină şi cazare la Hotel NG Afyon 5* (sau similar 5*).


Ziua 6. Afyonkarahisar – Yazilikaya – Eskișehir
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Tasigo 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Monument Midas Gerdek ciborek. Parcul de Știință, Arte și Cultură Sazova Esminyatürk tur gastronomic
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre situl arheologic al așa-numitului oraș Midas, situat lângă satul Yazilikaya, care în limba turcă înseamnă „inscripție în stâncă”. În acest fost sanctuar, loc sfânt pentru acest popor, vom admira basoreliefurile care sunt de departe cele mai interesante sculpturi ce datează din acea perioadă, atât din punct de vedere artistic cât şi religios. Acest sit constă într-o galerie mai mare, unde vom descoperi sculpturile în rocă ale zeilor hitiţi, care datează din timpul domniilor împăraţilor Tudhaliya IV şi fiului său Suppiluliuma II din sec. al XIII-lea î.Hr. şi o galerie mai mică care se presupune că era mausoleul sau memorialul Regelui Tudhaliya IV. Cu câteva excepții, majoritatea monumentelor frigiene tăiate în stâncă, pentru care situl a devenit faimos, datează din sec. al VI-lea î.Hr.. Așa-numitul Monument Midas care este mai vechi decât restul orașului, aparținând sec. al VIII-lea î.Hr., a fost în realitate un sanctuar. Vom vizita apoi Mormântul elenistic săpat în stânca de la Gerdek din Valea Frigiei. Vom pleca în continuarea zilei spre Eskișehir, pe traseu având ocazia de a degusta çiborek (patiserie tătară). Ajunși în Eskișehir, oraş întemeiat de frigieni în urmă cu peste 3000 ani şi care actualmente este un cunoscut oraș universitar din nord-vestul Turciei, vom avea ocazia să degustăm o specialitate a orașului, mâncarea tătarilor şi anume ciborek. Vom vizita apoi Parcul de Știință, Arte și Cultură Sazova, înființat în 2008 pe o suprafață de 400.000 m2, cel mai mare parc de distracții din oraș. Acesta este un fel de Disneyland turcesc care adăpostește o grădină zoologică, o lume subacvatică, un vas al piraţilor, Turcia în miniatură, o grădină japoneză şi centrul spaţial Sabanci. Una dintre cele mai frumoase atracții ale sale este Marele Palat Magic, cunoscut sub numele de Castelul Eskişehir, asemănător celebrului Palat din Disneyland, care ne va readuce în lumea filmelor de desene animate. La intrare vom fi întâmpinați de personaje de desene animate și figuri de personaje din povești. Tot aici vom vizita Esminyatürk, unde sunt expuse 32 de lucrări în miniatură din diverse regiuni ale lumii turcești, expuse la scară 1/25. Spre seară vom face un tur gastronomic pe străzile din centrul oraşului, bun prilej de a ne bucura de bogăţia bucătăriei tradiţionale a orașului. Cazare la Hotel Tasigo 5* (sau similar 5*).


Ziua 7. Eskișehir
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Tasigo 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  OMM (Odunpazari Modern Museum) Muzeul de Arheologie Centrul vechi din Eskişehir (Odunpazari) Ulu Cami Met Halva leblebi kurabiyesi Muzeul de Sculpturi în Ceară Yilmaz Büyükerşen
  • Optionale:  plimbare cu gondola pe canalele râului Porsuk
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom vizita OMM (Odunpazari Modern Museum), noul muzeu de artă modernă, un reper arhitectural distinctiv, cu un design inovator, fondat de colecționarul de artă și omul de afaceri Erol Tabanca, primul de acest gen din Eskisehir. Vom continua cu Muzeul de Arheologie, un muzeu modern ce adăpostește artefacte din epoca calcolitic până la epoca otomană, cu colecții deosebit de frumoase de idoli din epoca bronzului și zeități romane. Vom vizita apoi centrul vechi din Eskişehir (Odunpazari) cu străzi pietruite și case ce datează din perioada otomană, cu fațade frumos colorate. Vom avea prilejul să admirăm și moscheea principală Ulu Cami. În această atmosferă tradițională vom întâlni mici magazine, cafenele și restaurante cu mâncare tradițională unde vom putea degusta faimoasa Met Halva din Eskisehir și celebrele fursecuri leblebi kurabiyesi. După-amiază vom vizita Muzeul de Sculpturi în Ceară Yilmaz Büyükerşen, extrem de popular în rândul turiștilor turci, care este versiunea locală a muzeului Madame Tussauds. În acest muzeu sunt reprezentate personalități istorice turcești celebre precum Atatürk, personalități locale din sport și din televiziune, o întreagă secțiune fiind dedicată Imperiului Otoman. Seara, vom putea face opțional o plimbare cu gondola pe canalele râului Porsuk, pentru care oraşul este adeseori comparat cu Amsterdamul, după care vom face putea face o incursiune pe celebra stradă cu baruri din Tepebaşi din centrul Eskişehir. Cazare la Hotel Tasigo 5* (sau similar 5*).


Ziua 8. Eskișehir – Istanbul
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Royan Hotel Hagia Sophia Istanbul 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar trenul de mare viteză
  • Obiective:  cartierul Kadiköy strada Üsküdar
  • Optionale:  croazieră pe Bosfor
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața ne vom deplasa cu trenul de mare viteză (bullet train) la Istanbul (aprox. 3 ore). Vom fi preluați din gară de autocarul cu care vom porni în explorarea părții asiatice a metropoelei turcești. Ne vom plimba prin cartierul Kadiköy (vechiul Calcedon, cum era cunoscut în antichitatea clasică și în timpul erelor romană și bizantină) și pe strada Üsküdar prilej pentru a descoperi „viața reală” a locuitorilor din partea anatoliană a Istanbulului pe care mulți dintre cei care o experimentează o consideră extrem de fascinantă. Pe parcursul vizitei vom putea lua un dejun tradiţional în cartierul Kadiköy. După-amiază ne vom deplasa în partea europeană a metropolei, unde ne vom caza. Seara vă propunem o croazieră pe Bosfor cu cină și spectacol. Din larg veți avea o perspectivă splendid luminată a siluetei orașului, atât a părții europene, cât și a celei asiatice, cu clădirile din timpurile de odinioară şi a palatelor sultanilor imperiului otoman, cu fortărețe, moschei, hoteluri şi reședințe luxoase, având de asemenea ocazia de a admira și podurile maiestuoase peste Bosfor. Cazare la Hotel Royan Hotel Hagia Sophia Istanbul 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Istanbul – Bucureşti
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Autocar Avion
  • Obiective:  Marele Bazar Palatul Dolmabahçe
  • Descriere:  Mic dejun. În ultima zi a periplului nostru vom intra în atmosfera locală a Istanbulului, îndreptându-ne spre Marele Bazar, una dintre cele mai vechi și mai mari piețe acoperite din lume. Douăzeci și două de porți ne vor putea introduce într-un labirint de 4.500 de magazine unde cu siguranță vom găsi absolut totul. Pe lângă suveniruri, bazarul este cel mai cunoscut și renumit pentru bijuterii, ceramică pictată manual, covoare, magazine de antichități și piele! Vom avea timp pentru exploarea bazarului și pentru cumpărături. După prânz ne vom îndrepta spre Palatul Dolmabahçe, probabil cel mai frumos și strălucitor palat din Turcia, cu o arhitectură în care elementele orientale se întrepătrund cu cele occidentale într-un mod impresionant, unde luxul și opulența sunt evidente. Considerat „Versailles-ul estului”, construit în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, la cererea sultanului Abdülmecid, acesta a servit ca centru administrativ al Imperiului Otoman până în anul 1922. Zona în care se află palatul este cunoscută însă din timpuri străvechi drept un golf cu aspect de port natural. Începând cu sec. al XVII-lea capătă denumirea de Dolmabahce și este folosit ca Grădina Imperială. Toate clădirile complexului înainte de sec. al XIX-lea au fost numite ,,Țărmul Palatului Besiktas”. În prezent Dolmabahce este folosit uneori de Parlament sau de Președintele Turciei pentru întruniri oficiale sau pentru a găzdui personalități ale altor state. Vom vedea o mare parte din bogăția sultanilor otomani, prin cele peste 7000 de obiecte de patrimoniu, obiecte de veselă din aur, argint și platină, porțelanuri, țesături, tapet cu fir de aur, mobilier scump, covoare de cea mai bună calitate și candelabre care mai de care mai strălucitoare, printre care și cel mai mare candelabru de cristal din lume. Motivul pentru care acest palat va rămâne însă în sufletul poporului turc nu ține de bogățiile din interiorul său, ci de faptul că aici a decedat Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Republicii Turce. Până la ora transferului la aeroport, ne vom opri la un mall pentru ultimele cumpărături. Transfer la aeroportul din Istanbul pentru plecarea spre București cu compania Tarom, zbor RO 266 (23:15 / 00:30).


Ziua 10. București
  • Descriere:  Sosire la București la ora 00:30.

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Istanbul – Bucureşti cu compania Tarom
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
  • transfer aeroport – hotel – aeroport cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 7 nopți cazare în hotel de 5* şi 1 noapte cazare în hotel de 4*
  • mesele menționate în program: 8 mic dejunuri şi 3 cine
  • tururile şi excursiile menţionate în program
  • ghid local vorbitor de limbă engleză
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • taxele de intrare la monumentele şi obiectivele turistice din program
  • bacşişuri: 45 euro/pers., pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local: • Croazieră cu cină pe Bosfor: aprox. 75 euro/pers. (se achită la fața locului) IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaportul valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
03 Oct - 12 Oct, 2023
EUR194000EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
03 Oct - 12 Oct, 2023
EUR298000EUR
Solicita oferta
/resources/quick-sell-completur/2021/0921/button-whatsapp.png